sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Religia a ajuns un joc de putere. Rostim "Alahu Akbar" si aruncăm în aer pe toți cei ce ni se împotrivesc și o dată cu ei principiile, credințele, moralitatea, dragostea de aproapele. Rostim "shallom" și ne mândrim că respectăm peste șase sute de reguli, dar exploatăm la maxim subalternii nerăsplătindu-i pe măsură. Totul se învârte în jurul unui singur cuvânt și acesta nu e divinitate. Totul e manipulare și despre manipulare.

            Religia promovează caracterul și nematerialismul însă realitatea e că în interiorul sistemului e ca într-o campanie electorală: concurență, lupte pentru putere, partide, jocuri și scheme mârșave, materialism și ilegalitate... Și aici vorbim de legi omenești și de legi veșnice... Totul se învârte în jurul banilor și totul se reduce la cine deține frâiele... Unde e ceea ce promovăm?

            Unde e inocența și puritatea din gândire , vorbire și acțiune pe care religia le enunță? Sunt doar discursuri politice menite a câștiga voturi din partea mulțimii adormite de clișee evanghelistice? Unde e dragostea de aproapele când îl înjunghiem pentru a-i lua funcția sau când îi golim buzunarele pentru vreo misiune  în așa-zisele triburi uitate de lume? Nu cumva în interiorul sistemului sunt sălbaticii ce trebuie evanghelizați? Nu cumva încercăm să-i târâm în mocirlă pe cei ce încă au o conștiință curată pretinzând că deținem adevărul?

            Care e adevărul? "Ce e adevărul?" răsuna de pe buzele unuia care-și spăla mâinile... Ne spălăm și noi creierul îmbătându-ne cu predici despre dragoste când nici măcar nu știm definiția ei, când nici măcar nu trăim un gram din ea? "Ce e adevărul?"... Adevărul e că oamenii religioși au ajuns patetici dacă pretind că își pot asigura locuri în cer așa cum își asigură puterea aici jos. Pe cine cred că păcălesc?

            Poți obține capul lui Moțoc și aprobarea mulțimii, îți poți umple buzunarele și poți să-ți deschizi televiziune înșirând versete biblice, dar nu poți acunde cine ești cu adevărat. Lumea îți va mușca momeala inițial, dar oamenii care gândesc nu se vor lăsa îmbătați de discursuri cațaveice...

            Poți consilia tineri și să te dai lider în interiorul sistemului educațional, iar în interiorul inimii să născocești planuri despre cum să-i controlezi, să-i verifici pentru a-i critica și a-i decredibiliza, despre cum să le pândești orice mișcare. Instituim grupări sub vălul reformei și al trăirii la standarde înalte și în culise se fac afaceri și se denigrează oameni ce gândesc diferit, se minte și ingroapă cadavrele unor fapte nedemne de a fi creionate de penițe ținute în mână de oameni ce pretind a fi de partea penei inspirate. Nu poți juca teatru la nesfârșit! Nu poți pretinde că îi protejezi pe ceilalți, că le vrei binele, că faci ce e corect, că ești decent, că ești un bun familist, că ești un adevărat creștin când tot ce faci e să rânjești în fața camerelor...

            Religia nu se trăiește în fața reflectoarelor! Religia e despre bun simț, valori, dragoste și onestitate... nu despre cine le afișează, ci despre cine le trăiește fără să facă vâlvă. Nu e despre a fi obișnuit - și aici mă refer la a fi meschin și lipsit de scrupule cu toți cei ce se agață de jocurile de putere - ci de a fi extraordinar - nu în ochii mulțimii bineînțeles, ci în ochii cui trebuie.

* Problema nu e până la urmă la principii, ci la felul cum le interpretăm, la felul cum le aplicăm. Dragostea de aproapele, bunul simț, a trăi frumos, a respecta și a fi civilizat e principiu biblic, cultural, social prezent in majoritatea religiilor, doctrinelor și normelor sociale deci respectă ceea ce pretinzi că crezi!

*Fi om și oferă ceea ce pretinzi de la alții! Lasă interesele personale și spiritul competitiv și gândește-te din când în când și la alții! Dacă vrei ca să-ți meargă bine în căsnicie, în familie, cu prietenii, cu rudele, în biserică, în societate gândește-te și la sentimentele celuilalt, la a face ceva frumos și pentru el.

* Mai lasă imaginea și profilurile și începe să șlefuiești personalitatea, nu ceea ce afișezi, ci ceea ce ești!

* Încetează să mai vorbești de rău pentru a te scoate în evidență pe tine și cât de bun ești tu! Ești cu adevărat bun abia când îl ridici pe celălalt.

* Nu fi comun, nu fi ca toți cei din jur! Marile genii au avut curajul să exprime opinii diferite, marile personalități au făcut lucrurile altfel, marii lideri au avut discursuri inedite, marii oameni au înotat contra curentului. Și tu poți fi un om extraordinar!




 

sâmbătă, 1 iulie 2017
Exista oameni valorosi, exista oameni care gandesc si care lasa o urma prin ceea ce fac, prin ceea ce spun si prin atitudinea pe care o au fata de ceilalti. Exista insa si oameni subjugati mediocritatii... oameni care dau din coate pentru a se conforma societatii, pentru a se adapta sistemului, pentru ca nu cumva sa fie diferiti, a nu fi catalogati drept anormali... caci normalul e raportat la comportamentul majoritatii. Ni se impune deci sa gandim la fel, sa actionam la fel, daca progresam sa o facem regresand - adica promovand toate aberatiile care apar pe piata, toate kitch-urile si non-valorile. Si nu doar ca ni se impune, dar se iau si masuri pentru cei care indraznesc sa ridice ochii peste autoritatea multimii crucificandu-se orice ideal sau tentativa de a adera la inalt. Ai voie sa te supui , sa aprobi si sa inghiti, frustrarea fiind noul trend in materie de dieta.
Si suprapamantenii care indraznesc sa enunte vreo parere legat de nedreptatea aceasta aparent echitabila sunt priviti drept periculosi, drept erori de care sa te feresti ca de leprosii din vechime. Si ce e contradictoriu e ca "a nu judeca" se intersecteaza cu strigatul "necurat" din ochii cuviosilor.
Orice atitudine diferita e hiporbolizata si clasata in functie de regulamentele de ordine interioara... Si depindem de insigne ca sa primim sentinte sau suspendari de parca nu ar mai exista autoritate divina sau de parca aceasta ar fi fost inlocuita de cine are gura mai mare pe planeta asta uitata de uman si umanintate, uitata pana si de utimul strop de induiosare si empatie - aceasta mai exista fata de caini si de sport.
Ni se induce o pietrificare a personalitatii si lumea devine o sugativa impregnata cu inuman. Nu gandim, nu simtim, nu progresam, nu privim in stanga si in dreapta ca sa ajutam, nu oferim, nu sprijinim, nu cautam raspunsuri si concepte despre viata, traim inca sub teorii comuniste cu iz de modernism si democratie. Nu traim, ci suntem ca si cum a fi e o stare de fapt la care aderi fie ca vrei fie ca nu vrei.
Politica ne impune aceleasi conjuncturi si dependenta de sistem, economia ne forteaza la aceleasi alegeri ca si ceilalti, moda ne introduce in acelasi trend, publicitatea ne creeaza nevoi identice, media ne forteaza la aceleasi ierarhii pe care ni le prezinta pe ecrane sau la aceleasi feeling-uri postate, religia inmaneaza pe banda rulanta somnifere lasand bisericile in adormire cronica, muzica fie ofera refugiu la suferinta prea prezenta fie devine zgomot nedescifrat de urechea traditionalista, iar omul sub flacarile inabusite ale acestui gratar multicolor devine cenusa seaca. Lipsit de ideal, secatuit de valori, fara principii, fara moralitate, fara etica si ratiune, ingradit, incurajat sa inghita, fara drept la opinii inalte, fara scop si sens, omul s-a transformat in statuia printului fericit nefericit insa - pentru ca nici macar pietrele pretioase nu-i dau o alinare - asteptand dupa o randunica care sa rupa bucati din el si sa le ofere lumii. Poate ca astfel va simti ca a contat existenta lui 
Cum spuneam, exista oameni care gandesc, exista oameni care nu se lasa vanduti si cumparati, care nu se lasa manipulati de trendurile societatii, nonconformisti aparent, dar conformati la profunzime si uman, exista oameni de valoare, nevalorosi pentru pseudocriticii de azi. Si oamenilor astia le-as cita din "inceputuri": "cresteti, inmultiti-va si umpleti pamantul"... pana nu se naruie peste noi. Iar celorlalti le-as spune sa-si insuseasca filozofia "cuget, deci exist" caci altfel ne vor pune noua etichete detinand ei definitia normalului. Nu-i lasati! Si faceti asta cu pretul aurii mult iubite, nu ei va dau valoare. Daca stii cine esti, nu ai nevoie de aprobari si credite.
Fii om si e suficient.


vineri, 26 august 2016
Totul este cuantificabil în societatea modernă. Ne numărăm zilele, anii și respirațiile, contabilizăm posesiunile, momentele fericite și cele dramatice, ne organizăm activitățile și adunăm sau scădem prietenii. Folosim instrumente de măsurat temperatura, pulsul, poluarea, substanțele chimice și tot ce ține de viețuire. Când vine vorba de iubire însă, care ar fi instrumentul cu care măsurăm? Cu ce instrument măsurăm dragostea? "Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea"  deci inima nu este un etalon obiectiv.
            Cum ne dăm seama cât să iubim, cum și mai ales pe cine? Cum știm când să ne dăruim total și când e nevoie de precauții în acest sens? La ce stadiu al unirii trebuie să ajungem și la ce nivel al cioplirii personalităților?
            Și nu doar că e greu să găsești îndrumători în această direcție, dar dragostea te face și să-ți pierzi o parte din rațiune: dragostea e oarbă. Din păcate, din cauză că dragostea ne falsifică percepţiile, adesea nu vedem semnele grăitoare ale unor asemenea predispoziţii. Oamenii de ştiinţă numesc acest fenomen cu un  termen ştiinţific: subiectivism pozitiv iluzoriu - un om îndrăgostit tinde să exagereze calităţile şi potenţialul partenerului, să-l vadă într-o lumină mult mai bună decât îl văd rudele, prietenii ori străinii. Este celebrul efect de „orbire” asociat dintotdeauna cu dragostea: iubirea ne face să devenim „orbi” la defectele persoanei iubite, în vreme ce alţii continuă să le vadă foarte bine.
            Un studiu condus de John Gottman de la Universitatea Washington demonstrează acest efect. Mai multe cupluri au fost rugate să vină într-o încăpere - botezată de specialişti Love Lab - şi să discute, timp de 15 minute despre subiecte asupra cărora aveau neînţelegeri permanente şi despre evenimentele zilei, în timp ce la discuţie asistau, fără a fi văzuţi, cercetători care nu cunoşteau persoanele respective. Aceştia au observat anumite comportamente, precum semne de atitudine defensivă ori care indicau existenţa unor resentimente, iar pe baza lor, au putut prevedea, cu o precizie uimitoare, de 90%  dacă perechile vor divorţa sau nu în următorii 10 ani. Într-un alt studiu, realizat la Harvard, chiar şi studenţi neantrenaţi au putut prezice, cu precizie de 81% viitorul unor cupluri după numai 15 minute de interacţiune cu acestea.
         Cum știi cât să iubești, pe cine și cum? Cum știi dacă relația ta va rezista testului timpului? Nu știi. Nu poți știi niciodată sigur, dar riști în ciuda acestui lucru. Certitudinea e pentru oamenii care nu iubesc suficient de mult. Paginile sfinte spun că în dragoste nu este frică. Poate că de aia riști. Și nu există măsuri și cuantificare: există o singură măsură a iubirii, aceea de a iubi fără măsură.
          "În toate poveștile de dragoste există întotdeauna ceva care ne apropie de eternitate și de esența vieții, pentru că poveștile de dragoste conțin toate tainele lumii." Despre dragoste se spun prea multe și totuși atunci când trebuie să găsești niște reguli de bază constați că nu există principii general valabile. Există doar măsura eternității: să crezi, să suferi și să acoperi totul.
          Probabil ca mulți ați auzit de realizările lui Einstein, dar nu știu câți știți de o scrisoare pe care el a lăsat-o fiicei lui în care spunea cam așa: “Când am propus teoria relativității, foarte puțini oameni m-au înțeles, iar ceea ce urmează să destăinui umanității acum se va ciocni de neînțelegerea și prejudecățile din această lume, spunea Einstein.
            Și tot el continuă: Există o forță extrem de puternică pentru care, cel puțin până în prezent, știința nu a găsit o explicație formală. Este forța care include și guverneaza totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers și încă nu a fost identificată de noi. Această forță universală este IUBIREA.
             Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a universului au uitat cea mai puternică forță nevăzută. Iubirea este Lumina care îi luminează pe cei ce o oferă și o primesc. Iubirea este gravitație, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atrași de alții. Iubirea e putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun și oferă umanității șansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune și revelează. Pentru iubire noi trăim și murim. 
           Iubirea e Dumnezeu și Dumnezeu este Iubire!




*citat compus pentru nunta (Gaby & Rody Țical - 21 august 2016)
miercuri, 27 iulie 2016
Se caută plăcerea în această viață; se caută îndeplinirea nevoilor și se urmărește mereu propriul interes... dar poate că nu suntem aici ca să primim. Poate ca te aflii aici acum ca să dai. Poate că nici măcar nu contează dacă ești fericit și împlinit și viața nu se rezumă la a satisface niște nevoi. Nu ne putem urmări instinctele, tocmai asta ne diferențează de necuvântătoare. Nu există dragoste necondiționată și altruism pe tărâmul ăsta superficial ne tot repetăm ca să ne liniștim conștința, însă muritorii așteaptă  de la noi răspunsuri la suferința lor... Așteaptă parcă să rupem bucăți din noi pentru a le alina durerea... Așteaptă consolare, empatie și ajutor... și conexiune... sau pur și simplu așteaptă să ne pese... Să ne pese și să plângem cu ei... Așteaptă să întoarcem privirile de la refugiile noastre și de la așa-zisa comunicare prin unde înspre o comunicare față în față, inimă către inimă. Se cere de la noi o fărâmă de înțelepciune și un dram de profunzime, o doză de rațiune și un strop de obiectivitate... și poate că și o grămadă de subiectivitate... ca să-i înțelegem...
            Nu există pustiu... Există doar incapacitatea noastră sau indisponibilitatea noastră de a umple golul din sufletul semenului... incapacitatea noastră de a ne conecta la cel mai înalt grad cu cel de alături... și cum nu există incapacitate - căci omul prin definiție trebuie să se dezvolte și să aibă ambiție de a atinge culmile - există doar indisponibilitate de a ne opri din goana după superficial și există omenesc neomenesc... Și indisponibilitatea asta doare... Îi doare pe ei și ajunge într-un final să ne doară pe noi într-un amurg de viață când constatăm că sensul ei e tocmai a te dărui și a plânge...  Nu a plânge cu amar că nu mai poți de greu, nu egoism și privire ațintită în străfunduri, ci privire către lume și viață, plâns neobosit asemenea celui de la mormântul lui Lazăr... plâns pentru el... căzut între tâlhari...
            Poate că ești aici în calitate de samaritean milos și nimic altceva nu mai contează; nici cum să faci avere, nici cum să-ți construiești profiluri și reputații, nici prestigiu și popularitate, nici aplauze și acreditări academice, nici posesiuni și afaceri, nici negocieri și invidii, bârfă și concurență... Ești aici ca să dai... Muncești ca să n-ai... Urmărești feiricirea ca să ajungi să prețuiești suferința și găsești un sens în nonsens... Nu există pustiu și deznădejde... există doar ochi ce nu vrea să vadă pe cel ce plânge, există doar ureche ce nu ascultă pe cel ce strigă, există doar răceală la inima ce se frânge, există brațe încrucișate la cel ce cade, există sabie ce străpunge...
            Există doar scuza că nu știi, nu poți și nu ai cum... în realitate ești prea deștept ca să nu găsești răspunsuri, prea creativ ca să nu vezi și alte căi, prea deschis la minte ca să nu observi și alte unghiuri, prea uman ca să nu înțelegi... De ce să judeci? De ce să dărâmi? Crezi că dacă îl ridici pe cel căzut pierzi tu? Crezi că dacă îl pui într-o lumină bună pe altul ajungi tu în întuneric? Vrei să fii erou și să strălucești pe scenele lumii în loc să te ocupi de banalități și să-ți pierzi timpul cu detaliile nesemnificative ale altora? Ei bine, poate că tocmai așa vei ajunge erou... stând în umbră... Poate că aici și acum ai ocazia să faci ceva semnificativ în viața ta care să lase o urmă pe unde treci în viața altora... Nu fii banal, nu fii un anonim ce face cum fac toți... Poate că poți fi mai mult... poate că nu trebuie să rămâi un simplu muritor... poate că poți atinge nemurirea prin ceea ce lași în urmă...
            Ești doar un om, dar nu fii un simplu trecător prin viață... Tu poți mai mult și prin ceea ce faci vei putea să-l ajuți și pe celălalt să reușească mai mult și vei molipsi și pe alții să vrea mai mult și mai bine... Începe acum și aici... e-un risc... dar e un risc și mai mare să nu riști... Poate că va merita sau poate că vei muri încercând... dar măcar vei știi că ai făcut ceva... că ai trecut pe aici și ai dat totul... te-ai frânt pentru mulțime... a fi sau a nu fi extraordinar... a fi sau a nu fii erou... și cum să fii...           





duminică, 27 martie 2016


Ne frângem alergarea printre incertitudini și oscilații... Ne fremătam respirațiile
sacadate sub valuri de ceața. Ni se apleacă inima ca o ancoră în mantia timpului răvășit.
Ațipesc gândurile la lumina lumânarilor lăsând în sumbrul nopții lumii doar ticait de
așteptare... și sete. Și ne ciocnim de prezent unde se-ngroașă măștile nepăsării, ale egoismului
și indiferenței. Plouă cu superficial .... plouă cu gheață  din suflete... ninge cu conștiințe
adormite și valori prăfuite peste tâmple grizonate.  Nu mai e vers, nu mai e acord cald, nu e
politețe, nu e  sublim și nu e tandrețe.

            Zumzâitul imposibilului posibil  ne bântuie mansarda împâienjenită de doruri dupa a
fi etern și uimitor și copleșitor... dar straiele vorbelor trecatorilor ne încorsetează visele
lăsându-ne respirații reci.... apretate. Și totuși într-un târziu potrivit .... dezgolit de un arcuș nepotolit de bine... în acorduri de vioara și în ritm de vals saltareț, pe rime colorate și învelit în enunțuri întortochiate răsare emblemă regală, cal alb, manieră de lord, univers înglobat într-un singur atom. O poartă în timp sau timp oprit căci inadaptabilul din el ascunde  o nepotrivire la contemporaneitate și în același timp o conexiune la orice; o nepotrivire la modern și totuși un viitor luminos adaptat la prezent. Un curaj de nestapânit, o voința de fier, o sete de cunoaștere de nepotolit, maniere de prinț, generozitate perpendiculară pe infinit, postură de duce, autoritate de monarh, tenacitate de dorit, romantism nemaîntâlnit, privire de nezguduit, convingeri de neclintit, simț protectiv îngrijit și discursuri de netăgăduit ai adăuga în dreptul lui și nu ai spune mai nimic... căci tot ce spui e însutit.... mai puțin. Și tot ce vrei te-ar conduce subit la întrebarea:  „Exiști cu adevărat?”




 EA: “Nu poți trăi o poveste de basm... Sau poate toată chestia cu dragostea e ca o
versiune cu Moș Craciun pentru adulți: doar un mit cu care am fost hrăniți din copilarie  astfel că tot cumpărăm reviste și ne înscriem în cluburi, facem consiliere și ne uitam la filme cântate în scene de dragoste... totul în încercarea jalnică de a ne explica de ce dragul nostru Moș tot ramâne blocat în coșul șemineului.”

EL: “Dragostea e un salt. Lamentabil, dar nu am fost niciodata inspirat să sar.”

EA: ” Uneori trebuie sa faci ce nu îți place. Uneori trebuie sa strângi din dinți și să
termini ce ai început, face parte din viață.”
“E un lucru minunat sa obții ceea ce vrei decât dacă ceea ce voiai nu e chiar ceea ce
vrei deoarece nu ți-ai imaginat ca ar fi posibil. Dar dacă... cineva ar veni la tine și ți-ar oferi
ceea ce vrei fără ca măcar să te întrebe... doar auzind bătăile inimii sau ascultându-ți
gândurile... și cum ar fi dacă acel cineva ar fi sigur pe el și nu ar avea vreun interes ascuns și
te-ar iubi... și tu ai ezita?...”





            “Nu știi. Nu poți ști niciodata sigur, dar riști, în ciuda acestui lucru. Certitudinea  e
pentru oamenii care nu iubesc suficient de mult!” Paginile sfinte spun ca “în dragoste nu
există frică.”  Poate că de-aia riști. Și nu exista măsuri și cuantificare; “există o singură
măsură a iubirii: aceea de a iubi fără măsură.”
“Iubirea adevărată e ca fantomele: toata lumea vorbește de ea, dar puțini au văzut-o cu
adevărat. ” Așa că pe final te rog ceva: să-mi bântui gândurile pentru o secundă și o
eternitate. Și apoi... vom scrie și noi pe paginile vieții asemenea lui Shakespere:
”TE VOI IUBI O VEȘNICIE ȘI ÎNCA O ZI!”



duminică, 7 februarie 2016


                 Scrisori parfumate, bomboane  de ciocolată, inimioare, flori, surprize, întâlniri la lumina lumânărilor şi declaraţii nostalgice sub clar de lună – sunt scânteierile sărbătorii iubirii întâmpinate cu focuri de artificii la propriu sau cel puţin în inimile îndragostiţilor în a paisprezecea zi a lunii februarie.
                 Noua eră a vitezei, dezvoltarea tehnologică şi amploarea mijloacelor de comunicare în masă spulberă magia trecutului, ambalând sărbătoarea într-o formă modernă cu ceva mai puţine presărări de emoţii şi descărcări sentimentale. Manifestarea “demodată” a romantismului e înlocuită acum cu exprimarea virtuală – felicitări digitale, clipuri de dragoste comice, Power Point-uri, aplicaţii pe telefon sau computer cu inimioare şi flori, filmuleţe 3D şi imagini photoshop-ate. Probabil că avansarea ştiinţei a contribuit nu doar la “înecarea” romantismului din trecut, ci şi a principiilor ce stau la baza dragostei, căci tot mai multe iubiri sfârşesc azi înainte de a începe să se usuce cerneala de pe certificatele de căsătorie.

“Şi totuşi se mişcă”

                 Deşi în timp a luat alte forme şi s-a manifestat în diverse feluri, sărbătoarea iubirii nu şi-a pierdut din importanţă, fiind a doua sărbătoare ca popularitate după Crăciun. Din contră, am putea afirma că declinul moralităţii, eşecurile din căsnicie şi tot mai puţina credinţă în angajamentul pe viaţă au scos la iveală o şi mai mare sete după iubirea nobilă, anticipată de paginile sacre. Lucrurile continuă să se mişte în jurul ei sau spunem mai degrabă că ea mişcă totul. Deşi devenim tot mai practici pe zi ce trece, în străfundul fiinţei noastre visăm la acea iubire ideală din 1 Corinteni 13. Ne pierdem printre prototipurile generaţiei tehnologiei, păstrând totuşi în minte epave ale poveştilor pline de sentimentalism din trecut. 
                 Istoria dezvăluie diferite legende privind identitatea şi rolul Sfântului Valentin. Una dintre ele menţionează faptul că Valentin a fost un preot persecutat de împăratul roman Claudius fiind apoi ars pe rug în jurul anilor 169-270 d.Hr. la marginea cunoscutei Via Flaminia. Cunoscut ca şi protector al dragostei, se reţine că zeci de îndragostiţi creştini au sfidat legea dată de Claudius care interzicea căsătoriile creştine. O altă legendă îl prezintă ca fiind un episcop creştin, locuitor al oraşului Terni, martirizat la Roma. Altă variantă povesteşte tot de martirizarea lui de către păgâni datorită salvării multor creştini din mâinile romanilor. [1]
    

Poemul iubirii din spatele Zilei Îndrăgostiţilor

                 De-a lungul timpului, comunicarea pe plan sentimental a fost cel mai estetic redată în scris, bileţelele, scrisorile şi poeziile de amor trimise uneori prin porumbei voiajori răspândind magia dragostei. Emiţătorul lăsa să curgă întreaga sevă a creativităţii în timp ce receptorul săpa adânc în înţelesul limbajului, aprinzându-se în el entuziasmul asemănător celui descoperirii Americii.
                 Prima asociere documentată dintre iubirea romantică şi Ziua Îndrăgostiţilor se face în 1832 în poemul lui Geoffrey Chaucer „Parliament of fowls” (Parlamentul păsărilor de curte – se credea că păsările se căsătoresc în această zi). Acest poem, scris în onoarea aniversării logodnei dintre Richard al II-lea şi Ana de Bohemia, pecetluieşte o incredibilă poveste în care dragostea învinge gura lumii. [2]

„Orice Romeo are Julieta lui

                 Declarându-şi în mod public iubirea pe 22 ianuarie 1382 în Westminister Abbey, la vârsta de 15 ani, Richard al II-lea şi Ana de Bohemia au creionat o căsnicie de 12 ani, sfidând interesele politice şi opoziţia celor din jur. În postura Cenuşăresei – datorită lipsei zestrei – Ana a fost luată de Richard care a şi plătit pe deasupra 20 000 florinţi fratelui ei Wenceslas. Richard s-a căsătorit cu Ana ca urmare a Marii Schisme. Mariajul lor nu a fost unul popular datorită lipsei beneficiilor obişnuite obţinute prin căsătoriile făcute ca urmare a războiului cu Franţa. Papa Urban al VI-lea  a şi sancţionat căsătoria lor, sperând să creeze o alianţă în numele său, împotriva francezilor. Moartea reginei Ana de ciumă în 1394 a constituit o lovitură devastatoare pentru Richard care şi-a reluat viaţa abia după doi ani. [3]
                 Pe de o parte s-ar putea afirma că în ziua de azi se nasc scenarii ce au la bază împotriviri asemănătoare celei de la originea zilei Sfântului Valentin - fructul oprit - şi atunci empatizăm cu protagoniştii când ne regăsim în postura lor. Pe de altă parte, cultura de acum, libertatea, avantajele democraţiei şi drepturile de care se bucură societatea în ziua de azi determină scăderea numărului poveştilor de dragoste interzise.

Ziua îndrăgostiţilor în lume

                 În România, omologul Sfântului Valentin poartă denumirea de Dragobete, sărbătorit pe 24 februarie. Denumit după un personaj din folclorul românesc care se presupune că ar fi fiul Babei Dochia, termenul ar sta şi la baza cuvântului dragoste.
                 În Marea Britanie ziua îndrăgostiţilor are tradiţii regionale. În Norfolk un personaj numit Jack Valentin ciocăne la uşile din spatele tuturor caselor lăsând dulciuri şi cadouri pentru copii.
                În Slovenia un proverb spune că Sfântul Valentin aduce cheile rădăcinilor, aşa că pe 14 februarie plantele încep să crească. Se spune de asemenea că păsările se căsătoresc în această zi, însă ziua Sfântului Gregor de pe 12 martie este tradiţională.
                 În Suedia este numită ziua tuturor inimilor şi a fost începută în 1960 de către industria florarilor în scopuri comerciale şi datorită influenţei culturii americane.
                 O regiune din Rusia a hotărât autorizarea petrecerilor de Sfântul Valentin în stabilimentele culturale, educative şi alte administraţii orăşeneşti din această regiune. [4]

„Raţiuni ale inimii

                 “Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte.” [5] Şi tocmai datorită acestor raţiuni, universul nostru înfloreşte sau se prăbuşeşte atunci când inima îşi descoperă trăirile în priviri şi cuvinte. Marcaţi de epoca superficialităţii şi a prea prezentului realism, am uitat de visele ce ne captează profunzimea. Înlănţuiţi în tradiţiilor unor sărbători ce au la bază mituri păgâne, legende urbane sau istorii zbuciumate, pierdem din sensul verbului a iubi sculptat în mod desăvârşit pe paginile Bibliei şi implantat la începutul istoriei omenirii în inima omului.
                 Să dăm o lege care să învie dragostea, nu doar sărbătorirea ei prin politica consumerismului. Să se trezească dragostea aceea fără de care eşti nimic şi cu ajutorul căreia pătrunzi sensul vieţii; dragostea care dărâmă limitările limbajului şi ale ştiinţei, ale cunoştinţei şi priceperii, cea care te face înţelept şi în acelaşi timp nebun în ochii celorlalţi. Să proclamăm iubirea aceea altruistă şi necondiţionată de norme pământeşti; iubirea „îndelung răbdătoare,” „plină de bunătate,” [6] care uită de orgoliu şi vanitate şi care promovează sinceritatea – „se bucură de adevăr.” [7] Şi în final să putem rosti: iată ceva ce „acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.[8]
                 Lăsându-ne impulsionaţi de acest imperativ, uitând de complicaţiile telenovelelor din realitate ce bat filmele de pe micul ecran; ignorând nu exprimarea directă a sentimentelor, ci mai degrabă scenariile hollywood-iene care dau naştere la divorţuri, căsătorii de probă şi imoralitate – în opoziţie cu regulile stabilite în Eden – să aprindem în noi dorinţa după dragostea autentică.
                 Când flacăra va semăna înăuntru incandescenţa, nu doar de Valentines Day, ci zi de zi, vom constata că nu vom fi oameni obişnuiţi pentru că avem dreptul să fim extraordinari. [9]




[3] http://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_de_Bohemia, accesat în data de 4.02.2013 la ora 16.05

[4] http://www.gindul.md/archives/6499, accesat în data de 4.02.2013 la ora 18

[5] Blaise Pascal
[6] 1 Corinteni 13, 4
[7] 1 Corinteni 13, 6
[8] 1 Corinteni 13, 7
[9] parafrazare după un citat de Peter O’ Toole
duminică, 8 martie 2015
       
 Se spune că "adevărul doare"... eu zic că minciuna doare mai mult... pretextele lasă cicatrici enorme. Cănd rostești adevărul, durerea vine din faptul că ne e greu să recunoaștem față de noi înșine că ne-am lăsat orbiți până în acel moment... dar când ni se oferă pe tavă pretexte așa cum s-a oferit capul botezătorului în locul "copiosului" adevăr... simți cum cuțite fără număr se înfig în sufletul, în creierul și în ochii tăi. De ce în ochi? Pentru că acolo se naște sclipirea și tot acolo e secționată de diplomație, mister și politici stângace... pentru că acolo se naște peisajul "macabru" al clipei poetice și tot acolo se stinge și ultimul cântec...

"Ce este adevarul?" aceasta e întrebarea... și răspunsul pendulează între "a fi sau a nu fi"... a fi "încăpățânat" în a te risca pronunțându-l și a fi încleștat în nisipuri mișcătoare. Minciuna schimbă perspectiva asupra lucrurilor, dar cum filozofia primordială e de a schimba lumea, adevărul e cel care face diferența când e vorba de inimi.
Sunt ființe care mânuiesc cuvintele atât de logic și de clar și răspicat încât audiența e ochi și urechi... și totuși aceste ființe nu sunt în stare să pronunțe un simplu adevăr.... un adevăr care nu ar durea atât de tare nici pe ei nici pe receptori dacă ar fi rostit cu aceeași tactică cu care își pregătesc discursurile de lemn.

Se spune că dacă nu înveți din istorie, riști să repeți aceleași greșeli... și lași pancarda cu "pe aici nu se trece" jos și îngădui să fii mințit de două ori în același fel în ciuda cunoștințelor psihologice pe care le deții... Istoria se scurge cu viteza luminii printre degete și nu-ți mai rămâne nici măcar speranța... abia atunci adevărul devine dur și înțepător... dar nu la fel de penetrant ca și minciuna de până atunci.... pentru că adevărul rămâne cu tine... bântuindu-te chiar... pe când autorul minciunii dispare în ceață... o ceață rece ca gheața...

Despre mine

Fotografia mea
"Implinit este acela care a trait bine, a ras adesea si a iubit mult, care si-a castigat respectul oamenilor inteligenti si iubirea copiilor, care si-a completat lipsurile si si-a realizat scopul, care lasa in urma lui o lume mai buna decat a gasit-o fie doar scriind o poezie sau salvand un suflet, care a iubit frumosul si n-a ezitat sa-l caute, care a vazut ce e mai frumos in oameni si a daruit ce e mai frumos din el." R.L. Stevenson

Postări populare

Follow by Email

Persoane interesate